Categorie: Economie

  • Românii sunt tot mai interesaţi de maşini „verzi”

    Potrivit analizei Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, în primele două luni românii au achiziţionat 74 de autoturisme hibride şi electrice, în creştere cu aproape 90% faţă de acelaşi interval din 2015. Vânzările de autovehicule ecologice, raportate în perioada ianuarie – februarie 2016, reprezintă echivalentul a 0,6% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel naţional.…

  • Bugetul Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier estimat pentru 2016

    În Monitorul Oficial nr. 172 din 8 martie 2016 a fost publicat Ordinul M.T. nr. 142/2016 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Potrivit actului normativ publicat, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier are programate pentru 2016 venituri totale în sumă…

  • România, printre statele membre UE cu o economie fără dezechilibre macroeconomice

    Potrivit declaraţiilor preşedintelui Klaus Iohannis, România este unul din puţinele state membre UE cu o economie fără dezechilibre macroeconomice, conform Semestrului European. „O temă, care nu va da emoţii, dar pe care ţin să o menţionez, este Semestrul European. Semestrul European este, în esenţă, o procedură prin care economia ţărilor din Uniunea Europeană este evaluată. România,…

  • Angajamentul României în vederea unui consum energetic sustenabil și eficient

    În cadrul conferinței de la Berlin privind tranziția energetică, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a exprimat angajamentul României pentru implementarea procesului de tranziție către o economie competitivă, bazată pe un consum energetic sustenabil și eficient. Oficialul a mai vorbit despre identificarea celor mai potrivite instrumente de cooperare internațională în promovarea politicilor de eficiență energetică și…

  • Administraţia Prezidenţială vrea să achiziţioneze un sistem de irigaţii a vegetaţiei din curtea Palatului Cotroceni

    Administraţia Prezidenţială vrea să cumpere pentru curtea Palatului Cotroceni un sistem de irigaţii a vegetaţiei în valoare de circa 2,4 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Astfel, Preşedinţia a lansat pe SEAP o cerere de ofertă pentru lucrări de execuţie a unui sistem de irigaţie a vegetaţiei din Parcul Palatului Cotroceni. „Valoarea evaluată a contractului este…

  • APIA efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură

    Începând cu data de 16 martie 2016 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în conturile solicitanților înscrise în cererile de plată, informează agenţia într-un comunicat. Plata se efectuează pentru un număr de 10.795 beneficiari, cu o valoare de 100 milioane lei, pentru o cantitate totală de…

  • Înfiinţarea unei agenţii dedicate pentru promovarea exportului şi atragerea investiţiilor străine

    Vice-prim ministru şi ministru al Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, a declarat că printre priorităţile asumate de Guvern se află înfiinţarea unei agenţii dedicate pentru promovarea exportului şi atragerea investiţiilor străine. „Ministerul de Externe şi-a asumat revigorarea dimensiunii economice a diplomaţiei româneşti prin crearea unei reţele de misiuni economice pe…

  • Modificări la impozitul pe locuință

    Cum se plătește impozitul dacă desfășori o activitate economică în locuință? Începând cu 2016, impozitul pe clădire va fi stabilit în funcție de destinația imobilului. Pentru imobilele care sunt doar spații de locuit, impozitul va fi mult mai mic decât pentru acelea în care se desfășoară o activitate economică, chiar dacă este vorba despre un…

  • Planul Ministerului Transporturilor pentru dublarea reţelei de autostrăzi

    Aprobarea Master Planului General de Transport poate fi considerat evenimentul anului 2016, în contextul în care fondurile destinate dezvoltării infrastructurii sunt insuficiente. Cu 8 miliarde de euro împrumutaţi, cei de la Transporturi au planificat construcţia a încă 535 de kilometri de autostradă. Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au…

  • ANEVAR: 49.400 de rapoarte de evaluare pentru circa 78.100 de clădiri cu destinaţie rezidenţială, nerezidenţială şi mixtă

    Conform datelor ANEVAR, evaluatorii imobiliari au întocmit de la începutul acestui an circa 49.400 de rapoarte de evaluare pentru aproximativ 78.100 de clădiri cu destinaţie rezidenţială, nerezidenţială şi mixtă, 53% dintre clădirile evaluate aparţinând persoanelor fizice. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2016, au fost consemnate 49.375 de rapoarte de evaluare în Baza de Informaţii Fiscale (BIF), constituind 78.118 de…