Categorie: Contributii sociale
-
Măsuri pentru implementarea unei abordări fiscale unitare şi diminuării evaziunii fiscale
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, este o măsură ce are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri…
-
Penalităţi de întârziere pt. neplata taxelor şi impozitelor locale în termen
Contribuabilii care nu achită taxele şi impozitele locale până la data de 30 septembrie vor suporta penalităţi de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor principale, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă. În acest an, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat majorarea unor impozite şi…
-
Impozitarea diferenţiată a proprietăţilor în funcţie de utilizarea lor
Ca urmare a negocierilor cu FMI, impozitarea diferenţiată a proprietăţilor în funcţie de utilizarea lor este o măsură care ar fi trecută în scrisoarea de intenţie cu FMI. Mai exact, dacă proprietarul derulează o afacere (frizerie, magazin, cabinet medical, birou notarial etc.) în propriul apartament, impozitul plătit pe această clădire va creşte semnificativ – chiar şi de…
-
Decizia cu privire la reducerea CAS pentru angajator va fi adoptată în toamnă
Premierul Victor Ponta a declarat că decizia cu privire la reducerea CAS pentru angajator va fi adoptată în toamnă, când va fi stabilit bugetul atât pe anul 2014, cât şi pe 2015 şi 2016, pe baza rezultatelor economice din primele două trimestre şi a previziunilor pentru trimestrul trei al acestui an. „În toamnă, în baza…
-
Profesiile libere ar putea să scape de plata contribuţiilor
ANAF a publicat un nou Proiect normativ pentru aprobarea procedurii de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale, precum şi a unor formulare fiscale. În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat, vor scăpa de plata contribuţiilor de asigurări sociale mai multe categorii de contribuabili. Persoanele fizice care au calitatea de contribuabili la sistemul public…