Categorie: Impozit pe venit
-
Cum se va impozita bacşişul din 8 mai?
În Monitorul Oficial nr. 285 din 28 aprilie a fost publicată Ordonanţa de urgenţă care stabileşte cum se va impozita bacşişul. Actul normativ intră în vigoare începând cu 8 mai. Potrivit actului normativ, patronii au posibilitatea să decidă dacă banii ajung sau nu la angajaţi. Bacşişurile vor fi impozitate cu 16%, dar nu se vor…
-
Convenţie pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată între România şi Regatul Norvegiei
Potrivit unui comunicat de presă al MAE Ministrul Bogdan Aurescu a făcut, la 27 aprilie, o vizită oficială în Norvegia, la invitaţia omologului său, Borge Brende unde a fost semnată Convenţia între România şi Regatul Norvegiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. Potrivit MAE, în cadrul consultărilor…
-
Convenţie pentru evitarea dublei impuneri privind impozitele pe venit, semnată între Italia şi România
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice, la 25 aprilie, în cadrul reuniunii ECOFIN de la Riga, a fost semnată Convenția între România și Republica Italiană pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pentru prevenirea evaziunii fiscale. Din partea României, convenția a fost semnată de ministrul Finanțelor Publice, Eugen…
-
Bacşişul va fi impozitat
Potrivit proiectului de modificare a OUG 28/1999, discutat în data de 7 aprilie de Executiv, bacşişul va fi trecut pe un bon fiscal separat, fără TVA şi va fi impozitat fie ca profit al companiei, în cazul în care nu este dat salariaţilor, fie ca venit al angajaţilor, în cazul în care le este împărţit…
-
Ajustarea bazei impozabile la microîntreprinderi
Conform prevederilor legislative în vigoare, baza impozabilă pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se ajustează cu valoarea reducerilor comerciale acordate/primite ulterior facturării. Astfel, contribuabilii care acordă reducerile comerciale, scad din baza impozabilă valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, iar contribuabilii care primesc reducerile comerciale, adaugă la baza impozabilă valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării. De asemenea,…
-
Sancţiuni pentru persoanele fizice şi firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului
Potrivit proiectului noului Cod de Procedură Fiscală atât persoanele fizice cât şi firmele care nu îşi vor declara impozitele datorate statului, ce depăşesc cuantumul de 50 lei, vor fi obligate să achite o „penalitate de nedeclarare” de 0,06% pe zi, care va fi majorată cu 100% dacă datoria rezultă din acte de evaziune constatate de…
-
Iniţiativa privind impozitarea terenurilor pe care sunt construite clădiri a fost aprobată de Guvern
Potrivit proiectului noului Cod Fiscal, aprobat la 25 martie, populaţia română va fi obligată să achite impozit şi pentru terenul ocupat de construcţiile pe care le deţine, inclusiv locuinţe. Iniţiativa legislativă privind impozitarea terenurilor pe care sunt construite clădiri a mai fost solicitată în martie 2010 de către Guvernul Boc, dar nu a mai fost…
-
Valorile pentru taxe locale nu vor fi majorate
Guvernul a renunţat să mai majoreze valorile impozabile pe locuinţe, terenuri şi maşini, raportat la inflaţie, creştere introdusă în proiectul din luna martie, şi a hotărât să păstreze cifrele anunţate în luna februarie, dar impozitele vor fi indexate de primari anual, nu la 3 ani ca în prezent. La moment, Codul Fiscal stabileşte că, în cazul oricărui impozit sau oricărei…
-
În următorii ani persoanele cu mai multe surse de venit vor putea achita taxele într-un singur loc
Premierul Victor Ponta a declarat că în următorii ani va fi introdusă, la nivel naţional, declaraţia unică privind venitul anual, care va fi completată în continuare doar de persoanele cu mai multe surse de venit, scopul fiind ca taxele să fie achitate într-un singur loc. În baza unui proiect-pilot existent deja în Bucureşti şi judeţul…
-
Ar putea fi afectate veniturile organizațiilor neguvernamentale de modificarea Codului fiscal
Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Finanțelor Publice de mai multe ONG-uri, se menţionează faptul că veniturile a mii de organizații neguvernamentale, spitale, universități, școli și muzee ar putea fi afectate de modificări aduse Codului Fiscal și anume „ar penaliza” marile companii care realizează profit și fac sponsorizări. Astfel modificările care se referă la Codul fiscal prevăd înlocuirea creditului fiscal…