Categorie: International

  • Finalizarea memorandumului cu FMI – în atenția MFP

    Premierul Victor Ponta asigură interimatul la Ministerul Finanțelor Publice, el a anunțat că instituţia funcţionează normal până la momentul la care va veni noul ministru, iar dreptul de semnătură a fost delegat către secretarul de stat, Dan Manolescu. Potrivit primului ministru, o prioritate pentru MFP este finalizarea textului memorandumului pentru scrisoarea de intenţie cu FMI…

  • Falimentarea băncilor cu probleme din zona euro

    Preşedintele Agenţiei de Supervizare Bancară, Daniele Nouy, care, începând cu luna noiembrie 2014, va fi responsabilă de supervizarea celor mai mari 130 de bănci europene, a declarat că băncile cu probleme din zona euro vor fi lăsate să falimenteze şi că instituţiile financiare nu ar trebui fuzionate. De asemenea, acestea ar trebui să deţină garanţii…

  • Guvernul va pune în aplicare memorandumul semnat cu CE

    În cadrul unei conferinţe de presă organizată de Departamentul pentru Energie, premierul Victor Ponta a afirmat că Guvernul va implementa toate măsurile la care s-a angajat în scrisoarea de intenţie şi în memorandumul cu finanţatorii externi, indiferent dacă preşedintele Traian Băsescu va semna sau nu aceste documente. Potrivit premierului, toate părţile implicate înţeleg faptul că…

  • Noi împrumuturi de pe pieţele externe

    Potrivit ultimelor ştiri fiscale, în Monitorul Oficial nr 26 din 14 ianuarie a fost dat publicării Ordinul nr. 15/2014 privind aprobarea efectuării unei tranzacţii pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat, pe termen mediu, „Medium Term Notes”, printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în USD, în sumă de maximum…

  • Înfiinţarea Agenţiei Executive pentru IMM-uri

    Conform noutăţilor din legislaţia internaţională, Comisia Europeană a adoptat actul de înfiinţare a Agenţiei Executive pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Scopul Agenţiei îl constituie îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor. Începând cu anul următor, Agenţia va gestiona cele mai multe părţi ale Comisiei Europene din cadrul programului pentru competitivitatea întreprinderilor şi IMM-urilor. De asemenea, Agenţia va fi responsabilă…

  • Principalele domenii de interes pentru investitorii străini în România

    S-a determinat că în 2014 cele mai bune domenii pentru investiţiile străine în România, datorită dezvoltării peţei de externalizare vor fi: – Agricultura dat fiind faptul că există suprafeţe foarte mari de teren care pot fi încadrate în zona de culturi bio; – IT-ul datorită creşterii cererii de aplicaţii sau dezvoltării de programe; şi –…

  • Guvernul dublează plafonul maxim pentru obligaţiuni

    Plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe Medium Term Notes (MTN), aprobată în 2010 pentru trei ani, a fost aproape dublat, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, conform deciziei Guvernului. Prin urmare, executivul a indicat că astfel va fi acoperit necesarul brut de finanţare prin emisiuni de titluri…

  • UE ar putea acorda împrumuturi la dobânzi scăzute statelor membre

    Potrivit declaraţiilor oficialilor de la Bruxelles, Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a acorda statelor împrumuturi la dobânzi sub cele accesibile acestora pe piaţa financiară pentru a le încuraja să-şi restructureze economiile. Proiectul va fi prezentat reprezentanţilor statelor membre săptămâna următoare, în cadrul unei întâlniri destinate pregătirii reuniunii din decembrie a liderilor UE. Şefii de stat…

  • Americanii critică noile impozite

    Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), măsurile fiscale anunţate de autorităţi, luate în pripă şi fără analize de impact, determină o agravare fără precedent în ultimii 20 de ani a poverii fiscale pe care contribuabilii români trebuie să o suporte. AmCham este de părere că adoptarea modificărilor ale legislaţiei…

  • Rezultatele negocierilor purtate de Guvernul României, FMI, BM şi CE

    Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul, în cadrul memorandumului de înţelegere cu FMI, BM şi CE, îşi va asuma un angajament de scădere a contribuţiilor sociale cu 5% de la 1 iulie 2014. Reducerea contribuţiilor sociale reprezintă „un angajament politic” asumat în numele Guvernului şi al coaliţiei de guvernare. De asemenea, premierul a afirmat…