Categorie: Propuneri legislative
-
Începând cu 1 mai 2016 intră în vigoare Codul Vamal al Uniunii Europene
Începând cu 30 octombrie 2013, a intrat în vigoare Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, însă cele mai importante prevederi, din perspectiva mediului de afaceri, vor intra în aplicare abia la 1 mai 2016. Modificările care țin de domeniul vamal vor fi incluse într-un…
-
Necesitatea reformării sistemului de achiziții publice
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, România trebuie să treacă de la îndeplinirea cifrelor ca absorbție la calitatea proiectelor sustenabile, astfel încât acestea să genereze un plus de valoare pentru economie şi să contribuie la creșterea economică. Pentru perioada 2014 — 2020, România are la dispoziție peste 33 miliarde de euro alocare financiară, bani care…
-
A fost aprobat proiectul de modificare a regulamentului CNVM privind vânzarea în lipsă
Conform unui comunicat al instituţiei, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat proiectul de modificare a regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swap-urilor pe riscul de credit. De asemenea, Consiliul ASF a aprobat şi norma pentru modificarea şi completarea Normei 7/2013 privind forma şi clauzele cuprinse…
-
Legea care îţi permite să retragi bani din POS-ul magazinelor, adoptată
Potrivit unei legi adoptate de Senat, românii vor putea retrage bani şi de la magazinele dotate cu POS-uri folosite pentru a achita cumpărăturile cu cardul. Suma pe care o pot solicita nu poate depăşi însă 200 de lei, iar iniţiatorii vor să îi ajute în special pe cei din mediul rural, acolo unde nu prea există bancomate. Ideea dată nu…
-
Persoanele care se află în incapacitatea de a-şi plăti datoriile pot preda casa la bancă
Conform unei propuneri legislative adoptată de Senat, persoanele aflate în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile rezultate în urma unui contract de credit pot ceda creditorilor dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat. „Prin această acţiune, se pot stinge integral obligaţiile asumate prin contractul de credit. Nu mai există posibilitatea ca debitorul să fie obligat să plătească o diferenţă de…
-
Proiect de OUG privind reglementarea unor măsuri fiscale
Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de OUG privind reglementarea unor măsuri fiscale. Promovarea proiectului de act normativ este determinată în principal de: necesitatea continuării procesului de creştere a eficienţei sistemului fiscal prin întreprinderea unor măsuri de reducere a sarcinii fiscale, într-un cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului economic privat; necesitatea promovării unui…
-
Adoptarea proiectului privind stingerea creditelor ipotecare cu bunurile imobile ipotecate
La 26 octombrie, Senatul României a adoptat un proiect de lege prin care creditele ipotecare pot fi stinse cu bunurile imobile ipotecate. Documentul a fost votat de către 105 de senatori şi urmează să fie trimis spre aprobare Camerei Deputaţilor care este for decizional. Actul normativ mai prevede că debitorul va oferi toate bunurile ipotecate în…
-
Proiectul legii bugetului pentru anul viitor, prezentat în Parlament până la 15 noiembrie
Vasile Blaga, copreședintele PNL a declarat că rectificarea bugetară operată de către Guvern prefigurează de fapt un buget dezastruos pentru 2016. De asemenea, Vasile Blaga a mai spus că nu crede că proiectul legii bugetului pentru anul viitor va fi prezentat în Parlament până la 15 noiembrie, întrucât nu a fost finalizat încă proiectul Legii…