Categorie: Propuneri legislative

  • Proiect privind posibilitatea statului de a înfiinţa societăţi

    Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, va putea înfiinţa societăţi, în numele statului, asumându-şi astfel şi dreptul de a participa la capitalul social al unor companii existente sau nou înfiinţate sau la majorarea capitalului social al firmelor unde deţine acţiuni. În proiect este specificat…

  • Un nou acord de finanţare între România, FMI şi UE prevăzut pentru 2016

    Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a anunţat că 2016 România ar putea încheia un nou acord de finanţare cu FMI şi Uniunea Europeană pentru a proteja ţara de şocurile externe. Social-democraţii au transmis deja Guvernului să negocieze acordul. Până în prezent România a încheiat trei acorduri succesive cu FMI şi UE din 2009, care au…

  • Prezentarea reformei sistemului de achiziţii

    Reforma sistemului de achiziţii publice va fi prezentat luni plenului Camerei Deputaţilor. Premierul Victor Ponta a declarat că: „Luni voi veni în faţa Camerei Deputaţilor, împreună cu ministrul Teodorovici să fac o primă prezentare, înainte de a trimite şi oficial spre Parlament, prezentarea reformei care urmează. După reforma Codului Fiscal, următoarea reformă este a achiziţiilor publice pentru…

  • O.G. privind majorarea salariilor unor categorii de personal medico-sanitar

    Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobată de Guvern, începând cu 1 octombrie vor fi majorate cu 25% salariile pentru personalul medical din cabinetele medicale şi de medicină dentară al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale şcolare, din centrele de asistenţă medicală comunitară şi din centrele medico-sociale publice. În conţinutul aceleiaşi ordonanţe este menţionat faptul că salariile…

  • Camera Deputaţilor a votat noul Cod Fiscal

    Camera Deputaţilor a aprobat cu 279 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 5 abţineri, în 3 septembrie, proiectul noului Cod fiscal, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare. Principalele amendamente la noul Cod fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând…

  • Bani alocați pentru programele finanţate din fonduri structurale

    Pe 2 septembrie 2015, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, alocarea temporară din venituri din privatizare, de către Ministerul Finanţelor Publice, a sumei de 984 milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanţare pe luna septembrie pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale. Suma de 984 de milioane de lei va fi repartizată…

  • Noile amendamentele la Codul fiscal, adoptate de Comisia de buget a Camerei Deputaţilor

    La 2 septembrie Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a adoptat, cu unanimitate de voturi, amendamentele la Codul fiscal convenite de liderii partidelor politice, introducând reducerea etapizată a TVA – la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la 1 ianuarie 2017. Deputaţii au votat şi pentru introducerea unor amendamente propuse de Ministerul…

  • Veste bună pentru militarii români şi soldaţii care participă în misiuni internaţionale

    Proiectul de lege al Ministerului Apărării Naţionale prevede majorarea salariilor pentru militarii români, dar şi a soldelor soldaţilor care participă în misiuni internaţionale. Astfel majorarea ar putea fi chiar şi 50 la sută în cazul diurnelor acordate de statul român celor care luptă peste graniţele ţării. În prezent armata română este printre cele mai slab remunerate armate trimise pe frontul din…

  • Modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

    La 1 septembrie 2015, Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani. Astfel, potrivit noii legi, cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent…

  • Noul Cod Fiscal a fost adoptat de Senat

    La 1 septembrie Senatul României a adoptat proiectul de lege al noului Cod Fiscal, acceptând amendamentele convenite de liderii politici, printre care: – reducerea etapizată a TVA – la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017; – reducerea accizei la carburanţi, cu prorogarea termenului la 1 ianuarie 2017;…