Categorie: Propuneri legislative
-
Proiect privind stabilirea condiţiilor de finanţare nerambursabilă din FEADR şi de la bugetul de stat
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a supus dezbaterii publice un proiect de Hotărâre privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Potrivit proiectului de act normativ, un solicitant/beneficiar poate obţine finanţare nerambursabilă…
-
Condiţiile de trecere de la contabilitatea în partida simplă la cea în partida dublă
La 1 martie 2015 intră în vigoare regulile care stabilesc condiţiile prin care persoanele fizice autorizate pot treace de la conducerea contabilităţii în partidă simplă la cea în partida dublă. Deasmenea la 1 martie se modifică şi regulile privind contabilitatea în partida simplă. Potrivit documentului persoanele fizice autorizate care conduc evidenţa contabilă pe baza regulilor…
-
Proiect de modificare a legislaţiei privind dizolvarea societăților
La 25 februarie senatorii au adoptat proiectul de lege care modifică Legea nr. 31/1990 a societăților, astfel că la cererea oricărei persoane interesate sau a organului fiscal competent, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu și-a reconstituit activul net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din…
-
Efectele măsurilor de relaxare fiscală
Măsurile de relaxare fiscală incluse în noul proiect de Cod Fiscal vor fi analizate cu atenţie pentru o mai bună înţelegere a modului în care pot fi atinse ţintele de deficit fiscal ale României, a declarat un purtător de cuvânt al FMI Proiectul noului Cod Fiscal, include, printre altele, reducerea, începând cu 2016, a TVA…
-
Parlamentari cu funcţii în firme, incompatibili doar dacă au activităţi conform ANAF
Un grup de parlamentari a iniţiat un proiect de lege conform căruia calitatea de parlamentar este incompatibilă cu cea de preşedintele, vicepreşedinte, director, administrator, membru CA al societăţior comerciale doar în cazul în care acestea desfăşoară activităţi comerciale conform documentelor ANAF. În prezent, Legea 161/2003 prevede că funcţia de deputat sau senator este incompatibilă cu…
-
Reducerea cotei unice de impozitare
Conform noului proiect al Codului Fiscal, cota unică de impozitare va fi redusă de la 16% la 14% din ianuarie 2019. Astfel reducerea va diminua încasările la buget cu 4,8 miliarde lei în 2019, dar va genera şi venituri suplimentare de 2,3 miliarde lei din TVA, contribuţii sociale, impozit pe salarii, şi ca urmare a creării de…
-
Primăriile vor indexa taxele locale
Impozitele şi taxele locale vor fi indexate de primării o dată la trei ani în funcţie de inflaţie. Modificările date sunt prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal. Conform modificării pregătite de Guvern, cotele adiţionale impozitelor şi taxelor locale vor putea fi majorate cu până la 50%. La sfârşitul anului 2013, Guvernul s-a angajat în faţa…
-
Cota standard de TVA, redusă de la 24% la 20%, din 2016
Din 2016, s-ar putea reduce cota standard de TVA, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%, potrivit proiectului noului Cod Fiscal. Conform calendarului redactat de Guvern, cota standard a taxei pe valoarea adăugată ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018. Astfel, documentul prevede…