Categorie: Propuneri legislative

  • Termenul privind vânzarea energiei de către termocentrala Mintia va fi prelungit

    În baza unui proiect de hotărâre, Guvernul a decis că va prelungi cu doi ani şi jumătate, până în 31 decembrie 2017, perioada în care va ajuta termocentrala Mintia să vândă energie, asigurând astfel accesul garantat la reţele a unei capacităţi de 200 MW, pentru „fiabilitatea” sistemului energetic. Tot printr-o hotărâre de Guvern în 2013…

  • Se pregătește o modificare amplă a Codului Fiscal

    Klaus Iohannis a declarat că, potrivit unor surse, la Ministerul Finanțelor se pregătește „o modificare amplă” a Codului Fiscal, care ar conduce la majorări de impozite și taxe și chiar la introducerea impozitului progresiv, începând din 2015. „Partidul Social Democrat (PSD) face pomeni electorale pe bani publici. Specialiștii au calculat că suma pomenilor se ridică, pentru 2015,…

  • Modificări cu privire la microîntreprinderi

    Conform unui proiect de OUG și a două proiecte de Ordin de ministru, care transpun prevederile noii Directive europene contabile, operatorii economici din România care se vor încadra în categoria microîntreprinderilor, potrivit normelor europene vor beneficia de sistemul european de raportare financiară simplificat specific microîntreprinderilor. Proiectele de acte normative au fost postate pe portalul juridic al Ministerului Finanţelor Publice.…

  • Modificarea Legii contabilității

    Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: La…

  • Noi modificări la Programul Rabla pentru persoanele juridice

    Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care prevede noi reguli pentru persoanele juridice ce participă la programul Rabla. Documentul vizează prelungirea termenului până la care pot fi solicitate unitățile, adică valoarea ce reprezintă echivalentul primei de casare. Potrivit programului legislativ solicitarea unităților de către persoanele juridice s-ar putea realiza prin înscrierea…

  • Bugetul programului Prima casă suplimentat

    Spre dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost lansat proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Prima casă” și pentru modificarea art. 4 din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia…

  • Modificări la schema de ajutor de stat privind returnarea a 4 eurocenți din acciza pentru motorină

    Pe site-ul Ministerului Finanţelor Public a fost postat, spre dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se aduc o serie de modificări în scopul aplicării mai eficiente a schemei de ajutor de stat privind returnarea a 4 eurocenți din acciza pentru motorină. Astfel proiectul se referă la două principale aspecte: asigurarea finanțării schemei de ajutor de…

  • Programul „Rabla” va exista și în 2015

    Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a declarat că programul „Rabla” va exista și în 2015, nu vor exista probleme cu închiderea acestuia, autoritățile analizează unele modificări în acest sens. În prezent atât persoanele fizice, cât și companiile au posibilitatea să urmărească oricând stadiul voucherelor rămase, la moment fiind mai puţin de 700 de…

  • Ordonanţa privind eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri schimbată în lege

    Ministerul Finanţelor a anunţat despre schimbarea ordonanţei privind eliminarea pragului de deţinere de 5% la SIF-uri în proiect de lege. Miza schimbării este momentul intrării în vigoare, ce poate dura şi ani de zile în cazul proiectului de lege, şi ulterioare schimbări care ar putea fi introduse de Parlament în proiectul de lege. În prezent…

  • Achiziţionarea maşinilor noi cu garanţii de stat

    Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat că, începând cu 1 noiembrie, statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei pe care îl vor putea accesa persoanele fizice pentru achiziţia unei maşini noi. El a prezentat oficial programul denumit „Prima Maşină”, în cadrul unei conferinţe de presă la care au…