150 de milioane de euro pentru fermele de subzistenţă

ovine

Potrivit declaraţiilor ministrului agriculturii, Daniel Constantin, fermele de subzistență din România vor avea alocate fonduri de 150 de milioane de euro printr-un Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Suma de 15.000 de euro pe proiect urmează să fie destinată trecerii acestor ferme în zona de producție pentru piață.

Ministrul a mai precizat că este necesar de a răspunde la toate nevoile și aceasta este o măsură foarte bună și așteptată de fermieri.

De asemenea, prin PNDR se vor acorda punctaje suplimentare proiectelor integrate pe lanțul de producție, care aduc valoarea adăugată. Prin urmare, dacă o fermă vegetală vine și face și o fermă zootehnică va avea punctaj suplimentar. Pe lanțul de producție, respectiv depozitare, procesare, desfacere, toți cei care vor să facă astfel de proiecte integrate vor avea un punctaj suplimentar, a mai precizat Daniel Constantin.


Publicat

în

de către

Etichete: