26 mai – termenul-limită de declarare a impozitului pe construcţii

CC-Olesea
În 8 mai Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că termenul de declarare a impozitului pe construcţii datorat pentru anul 2014 este 26 mai. La această dată va fi plătită și prima rată în contul acestui impozit, cea de-a doua rată urmând să fie achitată la 25 septembrie 2014.

Plata impozitului pe construcţii este obligatorie pentru persoanele juridice române, persoanele juridice străine cu sedii permanente în România şi persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Impozitul se declară prin formularul 100 Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, care se completează cu ajutorul programului de asistenţă disponibil pe portalul ANAF, după care se depune la organul fiscal în raza căruia contribuabilul are domiciliul fiscal, fie pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat, fie prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Impozitul pe construcții se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor prevăzute la GRUPA 1 din HG nr. 2139/ 2004, din care se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, etc. 


Publicat

în

,

de către