Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în creştere cu 10,2%

download (4)În luna ianuarie, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete s-au majorat faţă de luna precedentă ca serie brută, cu 10,2%, dar ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate s-au ridicat cu 7%, în comparaţie cu ianuarie 2012 ambii indicatori fiind mai mari cu 0,6%, respectiv 0,5%. Evoluţia a fost influenţată de scăderile consemnate la comerţul cu autovehicule – de 18,6% ca serie brută, activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor – 17,1% şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor – 12,4%. Într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) se precizează unele creşteri ce s-au consemnat la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule – 4,1%. Faţă de ianuarie 2012, afacerile din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule s-au ridicat cu 7,3% (serie brută). Scăderi s-au consemnat la întreţinerea şi repararea autovehiculelor – 5,6% şi la comerţul cu autovehicule – 3,1%, în timp ce comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor a stagnat.
INS a informat, că în ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în ianuarie faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, s-a redus cu 18,3%, după scăderile înregistrate la activităţi ale agenţiilor turistice şi tour-operatorilor – 32,2%, serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare – 24,2%, activităţile hotelurilor şi restaurantelor – 22,4% şi cele de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative – 7,8%. Creşteri au avut activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor – 0,5%.


Publicat

în

de către