AOAR: mo­dul în care sunt acordate ajutoarele de stat defa­vorizează capitalul autohton

analiza

Potrivit Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), guvernul îi favorizează pe oamenii de afaceri străini în faţa capitalului au­tohton la acodarea ajutoarelor de stat.

Conform unei investigaţii proprii cu privire la aju­torul de stat acordat în perioada 2007-2015, AOAR precizează că mo­dul în care sunt acordate ajutoarele de stat defa­vorizează capitalul autohton, şi că acestea nu au avut efectul scontat.

Datele AOAR mai arată că 18,5% din valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate, respectiv 605 mil. lei, au fost acordate către 2 grupuri de firme multinaţionale. Prin urmare, se constată lipsa de sprijin a autorităţilor pentru capitalul autohton, chiar dacă „există numeroase sectoare de activitate în care operează agenţi economici cu capital autohton şi care corespund din punct de vedere al profilului organizaţional scopului pentru care au fost concepute ajutoarele de stat, respectiv acela de a corecta anumite eşecuri ale pieţelor în planul eficienţei agenţilor economici”.

„În condiţiile în care, în România, capitalul autohton nu numai că este majoritar în raport cu cel străin (52% faţă de 48%), dar în acelaşi timp asigură 3/4 din profiturile nete declarate şi 2/3 din locurile de muncă din mediul privat,  reiterăm pe această cale necesitatea adoptării unor măsuri de susţinere a capitalul autohton şi de sprijinire a dezvoltării antreprenoriatului românesc la un nivel de susţinere cel puţin comparabil cu cel de care se bucură capitalul străin, şi solicităm transparentizarea modului de acordare a ajutoarelor de stat şi includerea unor criterii obiective care să avantajeze companiile aflate în dificultate (majoritatea cu capital românesc), concomitent cu susţinerea reală a exportatorilor, prin încurajarea accesului companiilor cu performanţe în export la ajutoare de stat şi la accesarea de fonduri europene”, mai precizează asociaţia.


Publicat

în

,

de către