Asigurările de garanţii, în creştere la 160 de milioane de lei

an fiscalConform Autorităţii de Supraveghere Financiară, vânzările de asigurări de garanţii, poliţe încheiate de firme care acoperă riscul de neîndeplinire a obligaţiilor în cadrul unor contracte comerciale, au crescut cu 37% în perioada ianuarie-septembrie a anului 2013. Poliţele de garanţie sunt încheiate de firmele de construcţii care participă la licitaţii publice pentru proiecte de infrastructură. Ponderea poliţelor în totalul subscrierilor din asigurări generale a ajuns la 3,3%.

Evoluţia asigurărilor de garanţii reprezintă o performanţă notabilă, având în vedere că per total piaţa de asigurări nu a progresat după primele 9 luni, rămânând la 6,2 miliarde de lei.

Un ritm de creştere accelerat  a fost consemnat pe nişa asigurărilor de bunuri în tranzit şi asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport naval (plus 48%), însă aceste 2 clase de asigurare au ponderi mai mici în piaţă, de 1,7% şi respectiv 0,3%. Potrivit datelor din contabilitate, volumul total al despăgubirilor achitate în primele 9 luni din acest an în contul poliţelor de garanţii a fost de 15 milioane de lei, dublu faţă de anul 2012.


Publicat

în

de către