Autorităţile române ar putea lansa o emisiune de eurobonduri

cc
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a anunţat că România analizează posibilitatea lansării unei emisiuni de eurobonduri în perioada imediat următoare, iar autoritățile iau în considerare maturități pe termen scurt și pe termen foarte lung.

Polonia a devenit prima țară emergentă care a accesat piețele de eurobonduri în acest an, strângând 1,75 miliarde de euro de pe urma vânzării unor obligațiuni cu maturitatea la 10 și 20 de ani. Ţara este urmată de Ungaria, care va reveni pe piețele internaționale după doi ani de absență, și România, care îşi propune să vândă obligațiuni de circa 50 miliarde de lei în 2016 și să atragă 3 miliarde de euro de pe piețele internaționale.

În ceea ce priveşte suma totală contractată de România de pe piețele externe în anul 2015, aceasta s-a ridicat la două miliarde de euro, prin două emisiuni de obligațiuni, una de 1,25 miliarde de euro pe 10 ani, iar cealaltă de 750 de milioane de euro pe 20 ani.