BNR a organizat „Tabăra urbană de educație financiară”

Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Ministerul Finanțelor (MF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au organizat, în perioada iunie – august 2023, a cincea ediție a proiectului „Tabăra urbană de educație financiară” dedicată elevilor din clasele a VI-a și a VII-a.

Proiectul a fost derulat anul acesta pe parcursul a 16 sesiuni, cu durata de o săptămână fiecare, în spații puse la dispoziție de Banca Națională a României prin intermediul structurilor sale teritoriale. Elevii care au avut prilejul să fie parte a acestei experiențe sunt înscriși la unități școlare din București, Constanța, Târgu Jiu, Buzău, Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și Târgu Mureș.

Pe parcursul celor cinci zile ale taberei, specialiști din cadrul BNR, ASF, MF și ARB au prezentat și explicat noțiuni și concepte financiare, invitați fiind și reprezentanți ai Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare. Fiecare dintre grupurile de elevi a beneficiat de informații utile cu scopul de a dezvolta obiceiuri sănătoase privind modul de gestionare a banilor și abilități de a face alegeri corecte și informate pentru a-și îmbunătăți situația financiară.


Publicat

în

,

de către