Conform unui comunicat BNR masa monetară a înregistrat la sfârșitul lunii august 2023 un sold de 626 029,7 milioane lei.
Aceasta a crescut cu 0,6 la sută față de luna iulie 2023, iar în raport cu august 2022 s-a majorat cu 8,5 la sută.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,9 la sută față de luna anterioară, până la 198 388,6 milioane lei și cu 24,8 la sută (14,0 la sută în termeni reali) în raport cu aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,7 la sută (până la 164 296,0 milioane lei) față de luna precedentă, iar comparativ cu luna august 2022, au înregistrat o creștere de 9,5 la sută (0,1 la sută în termeni reali).