Bugetul Capitalei propus pentru 2013 – 4,52 miliarde lei

bani-thomas-danPotrivit unui proiect propus de municipalitate, bugetul general al Capitalei pentru anul curent este de 4,52 miliarde lei, din care 854 de milioane pentru RADET şi RATB.

Din totalul cheltuielilor pentru investiţii, 153 de milioane lei sunt destinate reabilitării infrastructurii educaţionale (pentru programul de cofinanţare BEI), 40 de milioane lei – pentru lucrările de consolidare a sediului vechi al municipalităţii, iar 121 milioane de lei – pentru lucrările de alimentare cu apă şi canalizare.

Pentru modernizarea, reamenajarea, extinderea şi echiparea unităţilor medicale aflate în administrarea municipalităţii, în bugetul pe 2013 a fost prevăzută suma de 56 milioane de lei.

Bugetul propus pentru RATB este de 410 milioane lei, din care 390,4 milioane de lei reprezintă cheltuielile privind subvenţia, iar 19,5 milioane de lei sunt pentru investiţii, au mai precizat sursele citate.

Suma propusă pentru RADET este de 444 milioane lei, bugetul pe anul în curs, din care 427 milioane de lei, pentru asigurarea subvenţiei, iar 17 milioane de lei, pentru investiţii.

Bugetul Administraţiei Străzilor este de 358 milioane de lei, iar cel al Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement – 105,41 milioane de lei, din care 98,26 milioane lei de la bugetul local.

Pentru bugetul propriu al Primăriei Municipiului Bucureşti, a fost prevăzută suma de 1,6 miliarde de lei, din care 1,14 miliarde de lei sunt destinaţi investiţiilor.

Proiectul de buget va sta în dezbatere publică 15 zile, după care va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti.


Publicat

în

de către