Bugetul de stat pe 2015 urmează să fie adoptat până pe 20 decembrie

1

Proiectul bugetului de stat pentru 2015 ar urma să fie adoptat până la 20 decembrie, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, care a adăugat că a discutat cu premierul Victor Ponta calendarul acţiunilor care urmează să fie derulate în Parlament, pe acest subiect.

Proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi discutat de o misiune comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE), care se va afla la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie.

Ulterior discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, proiectul legii bugetului pentru anul viitor va fi supus dezbaterii publice şi transmis Guvernului spre aprobare.

Premierul Victor Ponta a declarat că proiectul de buget pentru 2015 urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern din 10 decembrie şi a susţinut că se poate ajunge la un buget „echilibrat” pentru anul viitor, având în vedere creşterea economică şi încasările bugetare.


Publicat

în

de către