Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa din 24 noiembrie 2016, iar valoarea tranzacţiilor derulate a constituit 17,48 milioane de lei (3,88 milioane de euro).
Astfel, tranzacţiile cu acţiuni au însumat 17,16 milioane de lei (3,80 milioane de euro), iar cele cu certificate s-au aflat la circa 319.000 de lei (70.686 euro).
Totodată, indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a înregistrat o depreciere uşoară de 0,03%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o depreciere tot cu 0,03%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor s-a micşorat cu 0,48%.
BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o majorare de 0,28%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,07%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a micşorat cu 0,06%.