Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în aprilie, preţurile de consum au crescut cu 0,1% faţă de luna martie.
Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,65%, fiind în uşoară scădere, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit luna trecută cu 0,33%, iar serviciile cu 0,07%, în timp ce mărfurile nealimentare au avut preţuri apropiate faţă de martie.
Cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 5,25%, urmate de categoria „alte legume şi conserve de legume” – 3,57%, fructe şi conserve din fructe – 3,27% şi legume şi conserve de legume – 2,08%. Scăderi mai semnificative ale preţurilor s-au consemnat la ouă, cu 6,85%, şi la „fasole boabe şi alte leguminoase”, cu 2,6%.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit ţigările, cu 0,83%, iar la servicii – transportul urban – 1,44%.
BNR estimează pentru finele acestui an o rată anuală a inflaţiei de 0,2%, în coborâre de la prognoza de 2,1%.