Pentru anul 2016, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) are la dispoziţie doar 45% din suma necesară pentru efectuarea tuturor lucrărilor de întreţinere necesare pentru şoselele din România.
„Anual se strâng 200 de milioane de euro pe an din roviniete, bani care merg în bugetul CNADNR pe proiectare, pe alocare lucrări, deşi destinaţia lor ar trebui să fie integral pe întreţinere. Însă, întreţinerea primeşte doar 40%. Aceasta, deşi Banca Mondială spunea că ar trebui alocaţi 20.000 de euro pe kilometru pe an, adică 300 de milioane de euro pe an pentru întreţinerea drumurilor din România. Anul acesta am la dispoziţie doar 45% din bugetul care mi-ar fi necesar să fac toate lucrările de întreţinere„, a precizat Florin Dascălu, director de întreţinere în cadrul companiei.
Totodată, Alin Goga, consilier juridic în cadrul CNADNR susţine că anual se cheltuiesc ineficient zeci de milioane de euro pe studii de fezabilitate pentru proiecte care nu vor fi făcute niciodată. De asemenea, Alin Goga mai consideră că, deşi iniţial CNADNR a anunţat că vor fi daţi în folosinţă 70 de kilometri de autostradă anul acesta, în realitate, din cauza lipsei de specialişti, nu se vor finaliza mai mult de 50 de kilometri.