Conform unui comunicat ANAF două milioane de contribuabili sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV), un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia se pot depune declarații sau cereri, solicita documente sau verifica situația fiscală proprie etc.
Transmiterea documentelor prin mediul electronic economisește atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.
Reamintim că înregistrarea în SPV a devenit obligatorie, începând cu 1
martie 2022, pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor
documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.