Controale la mai multe companii de panificaţie din Iași

cc
În luna mai Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Iaşi a primit mai multe plângeri privind constatarea unor nereguli la comercializarea produselor alimentare, fapt pentru care instituţia a decis să desfăşoare controale minuţioase la companiile vizate.

Pentru început au fost verificate companiile de comercializare a produselor de panificaţie şi a pâinii, în rezultat fiind verificaţi circa 24 de operatori economici, la 10 din care au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare.

În urma controalelor efectuate Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Iaşi a aplicat 7 amenzi în valoare de 16.400 lei, iar în cazul neregulile care nu au fost foarte grave au aplicat 3 avertismente.