În anul 2014, pentru România, FMI a estimat o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu de exporturi, ca în prezent.
Şeful misiunii Fondul Monetar Internaţional (FMI) în România, Andrea Schaechter, a declarat că: „având o cerere internă mai puternică şi pentru contul curent este anticipată o creştere, la 1,8% din PIB, pentru acest an, contul curent este proiectat la 1,2% din PIB, la ajustarea căruia contribuie cererea internă slabă.”
Reprezentantul Fondului a mai declarat că „Inflaţia a scăzut mai repede faţă de aşteptări, acest lucru reflectând de fapt în cea mai mare parte preţurile mai mici la alimente. Inflaţia prognozată acum pentru acest an este de 2%„.