Datoriile Hidroelectrica au scăzut cu 581 milioane de lei

download (2)Potrivit unui bilanţ al celor 371 de zile de insolvenţă a companiei, datoriile Hidroelectrica au scăzut cu 581 milioane de lei în perioada în care compania s-a aflat în insolvenţă, iar personalul s-a redus cu 16,8%.
Cifra de afaceri a societăţii s-a majorat cu 228 milioane de lei – plus 22%, de la 1,048 miliarde de lei, la 31 mai 2012, la 1,276 miliarde de lei, la 31 mai 2013.
După primele cinci luni din acest an, compania a trecut pe profit, afişând un rezultat brut de 399 milioane lei faţă de o pierdere de 190 milioane lei înregistrată la data de 31 mai 2012.
„Profitul brut de 399 milioane lei realizat în primele 5 luni reprezintă 92% din profitul brut bugetat pentru întreg anul 2013 în valoare de 434 milioane lei”, precizează compania.
Numărul de personal, de la intrarea în insolvenţă, a scăzut de la 5.239 la 4.359 angajaţi la data de 25 iunie 2013.  În urma a trei etape de disponibilizări 613 angajaţi au fot concediaţi iar alţi 267 au părăsit compania pe cale naturală.
În intervalul 20 iunie 2012 – 31 mai 2013, serviciul datoriei financiare pe termen mediu şi lung a fost onorat la scadenţă, Hidroelectrica SA achitând către instituţiile financiar bancare creditoare rate de capital în cuantum de 97.917.123 euro, respectiv dobânzi şi comisioane în sumă de 15.816.006 euro.


Publicat

în

,

de către