Deficitul bugetului consolidat a urcat în august la 0,24% din PIB

cc+olesea

Pe fondul menţinerii ritmului de creştere pe partea de venituri şi al accentuării scăderii la capitolul cheltuieli, deficitul bugetului consolidat a urcat uşor în luna august şi a ajuns la 0,24% din PIB după primele opt luni.

Datele Ministerului Finanţelor arată că veniturile bugetare au ajuns după opt luni la 136,8 miliarde de lei şi reprezintă 20,7% din PIB, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cand veniturile au urcat cu 4,3% în termeni nominali, avans foarte apropiat de cel înregistrat la şapte luni (4,1%).

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 138,3 miliarde lei, au fost mai mici atât în termeni nominali, cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, cât şi în termeni reali, acestea fiind inferioare cu 1,2 punct procentual ca pondere în PIB. După şapte luni, scăderea cheltuielilor a fost în termeni nominali de 0,5%, iar ponderea în PIB mai redusă cu 1 punct procentual.

Guvernul s-a anagajat ca la sfârşitul acestui an deficitul bugetar să nu treacă de 2,2% din PIB.


Publicat

în

de către