În acest an, importurile de gaze constituie doar 3% din consumul total, însă din anul 2016, România nu va mai cumpăra niciun metru cub de la ruşi.
„Din luna aprilie nu s-a mai importat nimic. Şi acum, în acest moment, importurile sunt zero. Evaluăm pentru acest an importuri de aproximativ 3%, însă luăm gaze din import pentru echilibrare. De exemplu, dacă avem o perioadă mai geroasă, gazele din depozite nu pot fi scoase la presiunile normale. Dacă anul viitor producţia internă va acoperi întreg consumul, atunci nu vom mai importa”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Niculae Havrileţ.
Importurile de gaze ruseşti au scăzut foarte mult. Dacă în anul 2008 acestea constituiau 25% din consumul intern, la moment ele acoperă doar 3%. În anul 2014, acestea au constituit 7,5% din consum.
România cumpără de la ruşi gaze la preţ de 380 de dolari mia de metri cubi, în timp ce preţul intern este de 236 dolari. Din cauza reducerii vânzărilor în România, ruşii de la Gazprom fac oferte către diverşi traderi la preţul de 240 de dolari, adică foarte aproape de cât se vinde gazul produs de Romgaz şi Petrom, cei mari producători de gaze interne.