Domeniile economiei cu cele mai multe subvenţii şi facilităţi din partea statului

Lei

Sectorul producţiei este sfera care primeşte cele mai multe avantaje din partea statului. Acesta este urmat de domeniul IT-ul, agricultura, industria energetică şi cea de servicii care la fel beneficiază de avantaje semnificative.

Doritorii de a-şi înfiinţa o companie în domeniul producţiei sau în cel al serviciilor ar trebui să ştie că pot beneficia de scutirea impozitului pe clădiri şi terenuri, precum şi de reducerea la plata impozitului pe profit, aceasta din urmă fiind aplicabilă şi în cazul companiilor care activează în domeniul energetic.

În plus, în domeniul producţiei, precum şi în agricultură, sunt oferite subvenţii pentru exportul produselor. O altă facilitate fiscală disponibilă atât în domeniul producţiei, cât şi în IT şi servicii, este cea referitoare la reconversia profesională a forţei de muncă.

Facilităţi fiscale pentru angajarea unor categorii speciale de lucrători, cum este cazul zilierilor, este întâlnită în special în agricultură, servicii, producţie sau domeniul energetic, în timp ce companiile din domeniul IT se bucură de scutiri de la plata impozitului pe veniturile din salarii ale programatorilor.

Printre alte facilităţi întâlnite în toate aceste domenii se numără scutirea impozitului pe profitul reinvestit, scutirea de la plata TVA, deducerea cheltuielilor pentru activităţi de cerce­tare şi dezvoltare, eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, ajutoarele pentru întocmirea planului de afaceri, precum şi stimulentele pentru încadrarea în muncă a şomerilor, absolvenţilor, persoanelor cu dizabi­lităţi sau provenind din medii defavorizate.


Publicat

în

de către