Bugetul pentru anul 2014 va fi fundamentat pe o creştere economică de 2,2%. Şi FMI şi Comisia Europeană anticipează o creştere a economiei româneşti de peste 2% în anul viitor, motorul principal urmând să fie cererea internă.
În 2012 economia a crescut cu doar 0,7%, iar pentru acest an estimările indică un avans al economiei de 2-2,5%, susţinut în principal de cererea externă, de exporturi şi de producţia agricolă foarte bună. O serie de analişti au menţionat că agricultura foarte bună maschează o evoluţie „semnificativ mai slabă“ a economiei în anul 2013 faţă de 2012. Totodată, structura creşterii economice din acest an, bazată pe exporturi şi agricultură, nu este una care să favorizeze veniturile bugetare ale statului.
Chiar dacă veniturile bugetare aveau o rată anticipată de creştere de 8,4% în anul 2013 faţă de 2012, acestea s-au majorat cu doar 4,5% an la an în decursul primelor 9 luni ale anului, evoluţia încasărilor reflectând doar parţial ascensiunea economiei. Analiştii cred că un avans al economiei în anul 2014 în principal pe baza revigorării cererii interne nu pare credibil şi susţin că tot cererea externă va susţine creşterea economică.