Electrica SA va investi circa 860 mil. lei în acest an

descărcare (12)În acest an, compania Electrica SA vrea să investească circa 860 mil. lei, decizia fiind aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, cu ocazia aprobării planului anual de investiţii consolidat la nivelul Grupului Electrica (CAPEX) aferent exerciţiului financiar 2015.
„Planul anual de investiţii este de 859.680 mii lei şi a fost întocmit ţinând cont de strategia de investiţii asumată prin Prospectul de Ofertă din Oferta Publică Iniţială, dar şi cu res­pectarea reglementărilor aplicabile”, a precizat compania.
Totodată, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a fost prezentat planul strategic al Consiliului de Administraţie al Electrica pentru perioada 2015-2018. Printre obiectivele prioritare au fost: creşterea valorii pe termen lung pentru acţionari, dar şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite consumatorului final.
„Pentru atingerea acestor obiective prioritare, Electrica a stabilit pentru Grup câteva direcţii strategice: asigurarea unei creşteri economice sustenabile, menţinerea stabilităţii financiare, îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, asigurarea unei forţe de muncă implicată şi calificată, adoptarea celor mai înalte standarde de guvernanţă corporativă, gestionarea în mod activ a portofoliului de afaceri”, se specifică în comunicat.
De asemenea, în cadrul şedinţei AGOA au fost aprobate limitele generale ale remuneraţiei directorilor care au contract de mandat cu Electrica, dar şi a altor categorii de personal.

Publicat

în

de către