Eliminarea supraaccizei la carburanţi solicitată de asociaţia transportatorilor rutieri

petrolEliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie a fost solicitată de către UNTRR, asociaţie a transportatorilor rutieri, pe motiv că schema de rambursare a acesteia este nefuncţională.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România a declarat că în perioada ianuarie – iulie din 2015, a fost returnat către transportatorii rutieri doar un procent de 0,8% din bugetul alocat schemei de restituire a accizei disponibil pentru anul în curs, adică s-au restituit numai 4,98 milioane lei (1,12 milioane euro) către transportatori, sumă aferentă pentru 172 de cereri, deşi bugetul estimat pentru acest an este de 626,5 milioane lei (140,8 milioane euro).

România a atins nivelul obligatoriu în UE al accizelor la motorină de 330 euro/1.000 litri încă din 1 ianuarie 2013, iar la benzină 359 euro/1.000 litri din 1 ianuarie 2011. În aprilie 2014 ambele au fost majorate cu şapte eurocenţi/litru (70 euro/1.000 litri) reprezentând o creştere cu 21,2% a accizei la motorină de la 330,395 euro/1.000 litri la 400,59 euro/1.000 litri, în timp ce pentru benzina fără plumb reprezintă o creştere cu 19,4% a accizei de la 359,59 euro/1.000 litri la 429,59 euro/1.000 litri.

 


Publicat

în

de către