Evoluția pieței de capital din România la 31 decembrie 2014

ccAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat un comunicat referitor la evoluția pieței de capital din România la 31 decembrie 2014.

La sfârşitul anului trecut, economia românească a consemnat o creștere de 2,9%, menţinându-se între primele 7 state europene din punctul de vedere al dinamicii Produsului Intern Brut (PIB). Acest context macroeconomic favorabil a avut o influenţă pozitivă asupra evoluţiei pieţei de capital din România.

Indicele BET a înregistrat în anul 2014 o creștere de peste 9% față de sfârşitul anului precedent, ceea ce reprezintă o performanță bună în comparaţie cu dinamica altor indici bursieri din regiune. Totodată, volatilitatea bursei românești a fost mai scăzută față de cea a piețelor de acțiuni din țările învecinate, mai ales pe parcursul trimestrului IV şi în special în decembrie, când multe piețe europene au înregistrat un recul important, pe fondul scăderii prețului petrolului, a descreșterii indicelui producției industriale și a prognozelor scăzute de creștere pentru țările din zona euro.


Publicat

în

de către