Guvernul a redus creşterea economică de la 1,8% la 1,6%

Potrivit proiectului de buget, publicat pe 21 ianuarie, Guvernul a modificat prognoza de creştere economică pentru anul curent, de la 1,8% la 1,6%.
Conform proiectului, PIB-ul României este estimat la 623,3 miliarde de lei în 2013.
Inflaţia medie anuală va fi de 4,3%, în timp ce cursul mediu de schimb este estimat la 4,5 lei/euro.
Proiectul de buget prezentat, a fost elaborat luând în considerare un deficit bugetar estimat la 2,1% din PIB.
În urmă cu zece zile, la prezentarea datelor macroeconomice privind proiectul de buget pentru anul curent, Guvernul anunţa că şi-a fixat pentru acest an o ţintă prudentă de creştere economică de 1,8% din PIB. Însă, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat în data de 21 ianuarie că a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,9%, cât estima în octombrie, la 1,4%, o estimare uşor mai pesimistă decât proiecţiile Băncii Mondiale, de 1,6%.


Publicat

în

de către