Guvernul a pus în discuţie rectificarea bugetului de stat pe 2016 şi a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Cei mai mulţi bani va primi sfera sănătăţii, vor fi alocate credite de angajament de 2,21 miliarde de lei pentru Casa Naţionale de Asigurări de Sănătate. De asemenea, vor fi alocate sume impunătoare şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii, Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii.
Cele mai importante sume sunt:
– 1,25 miliarde de lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;
– 47,9 milioane de lei pentru finanţarea Acordului de împrumut „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori”;
– 1,09 miliarde de lei pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (pentru plăţile finale aferente schemelor de plăţi directe pentru campania agricolă din 2016);
– 85,7 milioane de lei pentru plata subvenţiilor în agricultură;
– 1,7 miliarde de lei pentru bugetele locale (pentru echilibrarea bugetelor locale (938,3 milioane lei), plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap (392,3 milioane lei), cheltuieli de personal aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar (170 milioane de lei) . . .);
– 336,7 milioane de lei în bugetele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii (plata pensiilor militare recalculate, restituirea diferenţelor dintre cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010);
– 222,4 milioane de lei pentru Ministerul Energiei primeşte;
– 142,4 milioane de lei pentru Ministerul Muncii (plata integrală a drepturilor de asistenţă socială (indemnizaţii pentru creşterea copilului, ajutoare sociale, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoanele cu handicap);
– 75,5 milioane de lei suplimentar pentru Ministerul Comunicaţiilor (pentru majorarea capitalului social al Companiei Naţionale „Poşta Română” – S.A.);
– 66,8 milioane de lei pentru Ministerului Afacerilor Externe (pentru plata contribuţiilor şi cotizaţiilor la organismele internaţionale la care instituţia este parte).
„Ministerul Finanţelor Publice propune o a doua rectificare bugetară din acest an, ţinând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei şi a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei, precum şi de menţinerea ţintei de deficit bugetar la nivelul de 2,8% din PIB în termeni cash, respectiv 2,95% din PIB potrivit metodologiei ESA. Analiza rezultatelor bugetare pe perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 arată un deficit de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB”, specifică Ministerul Finanţelor.