Impozitul anual pe veniturile persoanelor fizice va fi stabilit din oficiu: procedura a fost adoptată!
Potrivit ultimelor noutăţi legislative a fost aprobată procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare prin Ordinul nr. 2862/2019.
Ordinul 2862/2019 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 897/2019.
Aşadar, nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal central competent de a stabili din oficiu impozitul pe venitul net anual impozabil/impozitul anual datorat, pe fiecare sursă şi categorie de venit, potrivit art. 107 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Stabilirea din oficiu a impozitului pe venit se efectuează de către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent.
Menţionăm că stabilirea din oficiu a impozitului anual pe venit se realizează în cadrul perioadei de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi nu priveşte perioadele pentru care contribuabilul a fost supus inspecţiei fiscale.
Compartimentul de specialitate va genera Lista persoanelor fizice care au obligaţia depunerii declaraţiei de impunere pe baza informaţiilor existente în evidenţa fiscală constituită pe baza datelor declarate de contribuabili, plătitorii de venituri sau intermediarii/societăţile de administrare a investiţiilor/societăţile de investiţii autoadministrate, după caz, în funcţie de natura venitului realizat, precum şi din schimbul de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi autorităţi fiscale din străinătate.
În termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declaraţiilor de impunere, compartimentul de specialitate, prin aplicaţia informatică, emite Lista persoanelor fizice care nu au depus declaraţia de impunere, prin compararea Listei persoanelor fizice care au obligaţia depunerii declaraţiei de impunere cu Lista persoanelor fizice care au depus declaraţia de impunere.
Potrivit noutăţilor legislative, în termen de 15 zile de la emiterea Listei persoanelor fizice care nu au depus declaraţia de impunere, compartimentul de specialitate emite şi comunică persoanelor din listă Notificarea privind nedepunerea la termen a declaraţiei de impunere, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2016 pentru aprobarea formularelor privind definitivarea impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice, cu modificările şi completările ulterioare.
Estimarea bazei de impozitare se efectuează pe baza informaţiilor cuprinse în următoarele documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului sau a informaţiilor existente în evidenţa fiscală, după caz, referitoare la anul de impunere sau anii anteriori din cadrul perioadei de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale.
de către