Îngrijorări privind bugetul anului viitor

images

După umflarea cheltuielilor sociale în campanie electorală, aplicată fără resurse credibile de plată, urmează îngrijorările din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI). „Mă aştept ca anul viitor să avem cele mai dure negocieri cu FMI de până acum“, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, care arată că vor fi constrângeri bugetare foarte mari din cauza angajamentelor de plată, dar şi a acelora de a restrânge deficitul până la 1,4% din PIB.

FMI avertizează că există riscul să ne redresăm, fiind necesare măsuri de ajustare atât pe parte de venituri, prin creşterea taxelor, cât şi de cheltuieli, prin tăieri. Proiectul de Cod Fiscal publicat de Ministerul de Finanţe în vară arată că guvernul intenţionează să crească foarte mult taxele locale pe clădiri, terenuri şi maşini, cât despre tăierea unor cheltuieli, puţin probabil după promisiunile de campanie.

Scăderea economiei în 2014, cauzată în mare parte de guvernul Ponta care a atras fonduri europene doar la jumătate din cât şi-a propus, a tăiat cheltuielile de investiţii şi a introdus taxe – supracciza la carburanţi şi impozitul pe construcţii speciale – , şi-a pus amprenta negativ şi pe anul următor.

Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, susţine la fel că anul viitor vom avea creşteri de impozite şi taxe pentru a se plăti tot ce s-apromis, astfel ajungându-se la un deficit de 3%. Pentru 2015, există un plus la cheltuială de cel puţin 15,4 miliarde lei, dacă se ţine cont de tot ce trebuie plătit, şi reducerea CAS, şi cei 2% la bugetul Apărării, creşterile pensiilor, etc.


Publicat

în

de către