ANAF va opera după reguli noi. Inspectorii vor putea suspenda activitatea unei firme la a doua abatere şi doar dacă diferenţa dintre bani înregistraţi şi cei descoperiţi trece de 300 de lei.
În cazul în care inspectorii Fiscului constată la firme diferenţe de până la 3% din valoarea înregistrată de casa de marcat, dar nu mai mult de 300 de lei, atunci patronii primesc doar un avertisment. Pentru diferenţe de până 3 la sută, dar până în 300 de lei, amenda variază între 2.000 şi 5.000 de lei. Dacă în casa de marcat sunt în plus între 300 şi 1.000 de lei, amenda este cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lei.
Activitatea magazinului sau restaurantului unde au fost descoperite nereguli va fi suspendată pentru 30 de zile, dar la a doua abatere constatată într-un interval de doi ani. Suspendarea activităţii poate înceta dacă patronul plăteşte o sumă de 10 ori mai mare decât amenda aplicată. Angajaţii care refuză prezentarea sumelor de bani riscă amenzi între 1.000 şi 1.500 de lei.