Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primele 11 luni ale anului trecut, autorităţile au eliberat 36.240 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014.
S-au înregistrat creşteri în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+598 autorizaţii), Nord-Est (+452), Nord – Vest (+274), Sud-Muntenia (+256), Vest (+37) şi Sud-Vest Oltenia (+15).
Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost în regiunile de dezvoltare Centru (-211 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-171).
În noiembrie, au fost eliberate 2.963 de autorizaţii, cu 1,5% mai puţine decât în octombrie. Dintre acestea, 55,3% au fost acordate în zona rurală.