Numărul firmelor radiate a scăzut în primele două luni ale anului

Numărul firmelor radiate a scăzut, în primele două luni din 2017, cu 50,81%, la 12.792 companii, față de 26.006 în perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București — 1.991 radieri firme (cu 56,1% mai puține față de primele două luni din 2016) și în județele Cluj — 604 (minus 50,45%), Iași — 566 (minus 47,59%) și Constanța — 496 (minus 45,07%).

La polul opus, cele mai puține radieri au fost înregistrate în județele Ialomița — 75 (cu 56,4% mai puține față de perioada ianuarie-februarie 2016), Giurgiu — 96 (minus 47,83%) și Caraș-Severin — 110 (minus 55,47%).


Publicat

în

de către