Preţurile de consum din zona euro au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, însă declinul a fost mai mic decât au anticipat analiştii, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) se pregăteşte să înceapă programul de achiziţii de obligaţiuni anunţat în ianuarie.
Rata anuală a inflaţiei s-a situat la -0,3% în luna februarie, potrivit primelor estimări . Analiştii consultaţi au estimat un declin de 0,4% al preţurilor de consum din zona euro.
„Inflaţia este încă la un nivel foarte scăzut. Revenirea este determinată de preţurile la energie, care se stabilizează, dar este prea devreme pentru a face speculaţii în legătură cu BCE sau pentru a trage concluzii„, a declarat economistul Fabio Fois.
Preţurile la energie au scăzut cu 7,9% îm februarie faţă de aceeaşi lună din 2014.
Consiliul guvernatorilor BCE se întruneşte joi într-o şedinţă, în urma căreia oficialii instituţiei vor prezenta detaliile programului de achiziţii de obilagţiuni anunţat în luna ianuarie. Programul, în valoare de 1.080 de miliarde de euro, include cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale, şi vizează accelerarea inflaţiei din uniunea monetară spre ţinta de inflaţie a BCE de puţin sub 2%.