Cel mai recent sondaj efectuat în septembrie 2014 cu respondenţi din Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia arată că 69% dintre cei 456 de lideri în afaceri intervievaţi intenţionează să crească salariile angajaţilor în 2015. Cea mai probabilă majorare, după cum indică 37% dintre liderii intervievaţi, va fi cuprinsă între 2% şi 4,9%.
Pentru 41% dintre cei intervievaţi, deficitul de personal calificat şi presiunea din partea angajaţilor reprezintă factorii principali care vor conduce la creşteri salariale, în timp ce 28% sunt de părere că acestea ar trebui să se bazeze pe o productivitate crescută, iar 25% menţionează performanţe financiare îmbunătăţite. În medie, 50% dintre respondenţi nu intenţionează să aducă modificări notabile în structura personalului, dar 17% previzionează creşteri de 5 până la 10 procente a numărului de angajaţi.
Îngrijorările legate de forţa de muncă vin pe fondul unor prognoze economice mai degrabă optimiste pentru anul 2015. În medie, la nivelul regiunii, 52% dintre respondenţi anticipează o creştere a PIB-ul ţării lor cuprinsă între 1% şi 2,9%, în timp ce doar 9% prognozează o scădere. Din acelaşi eşantion, 52% sunt de părere că inflaţia va rămâne sub 2%.
Recrutarea şi retenţia personalului calificat reprezintă o problemă tot mai serioasă pentru companiile din Europa Centrală şi de Est (ECE), ceea ce va conduce probabil la noi creşteri salariale în 2015.