Raport privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat

buget
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în primile şapte luni ale anului în curs, bugetul asigurărilor sociale de stat a cheltuit cu circa 11,6 miliarde de lei peste ce a strâns, în vreme ce deficitul bugetului asigurărilor de sănătate s-a înjumătăţit, iar bugetul de şomaj a trecut pe excedent.

Pe fondul reducerii cu 5% a CAS datorată de angajatori, de la 1 octombrie 2014, veniturile bugetului de pensii s-au redus corespunzător.

În 2015, veniturile încasate de la angajatori de 14,4 mld. lei sunt, la şapte luni, cu 2,1 mld. lei mai mici decât cele încasate în primele şapte luni din 2014.

În aceeaşi vreme, pe fondul creşterii salariului minim şi a numărului de angajaţi au crescut şi contribuţiile din partea asiguraţilor cu aproape 300 mil. lei, până la 6,1 mld. lei, comparativ cu primele şapte luni din 2014.

Bugetul fondului de şomaj a trecut pe excendent, în prima parte a anului. Bugetul are un excedent, la şapte luni, de 240 de milioane de lei, la venituri totale de un miliard de lei.


Publicat

în

de către

Etichete: