Rata anuală a inflației a fost de 1,2% în august, în scădere cu 0,22 puncte procentuale comparativ cu nivelul de la finalul lunii precedente, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS).
În iulie, rata anuală a inflației a fost de 1,4%, în creștere comparativ cu 0,85% în luna anterioară.
”Prețurile de consum în luna august 2017 comparativ cu luna august 2016 au crescut cu 1,2%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2016 — august 2017) față de precedentele 12 luni (septembrie 2015 — august 2016), calculată pe baza IPC, este 0,2%”, se arată în document.