Rata de creştere economică ar putea depăşi nivelul de 5% în 2016

cc

În 2015 România s-a remarcat drept una dintre cele mai performante economii din Uniunea Europeană, declaraţia aparţine managerului Fondului Proprietatea, Greg Konieczny.

Ritmul de creștere din trimestrul al treilea plasează economia românească pe locul al doilea în UE, după Cehia, și ne așteptăm la un avans al PIB de aproape 4% pentru întregul an 2015. Totodată, prognozăm o accelerare în 2016, datorită expansiunii consumului, a investițiilor, susținute de absorbția îmbunătățită a fondurilor europene, și a dobânzilor, aflate la minime istorice. Consumul intern a crescut puternic în 2015 (cu un ritm de aproape 5%) și ar trebui să accelereze anul acesta pe fondul reducerii TVA și măririi salariilor în sectorul public. Ca urmare, rata de creștere economică ar putea depăși nivelul de 5% în 2016„, a mai spus Greg Konieczny.

De asemenea, managerul FP a mai precizat că atractivitatea României pentru investitorii străini ar trebui să fie alimentată de măsurile de relaxare fiscală, precum reducerea TVA de la 24% la 20% începând din 2016, urmată de scăderea la 19% de anul viitor, reducerea taxei pe veniturile din dividende de la 16% la 5% și eliminarea taxei pe construcțiile speciale din 2017. Konieczny consideră că sectoarele cu cel mai mare potenţial de creştere sunt energia, transporturile, IT-ul, băncile, construcţiile, agricultura şi sănătatea.


Publicat

în

de către