Potrivit unei Hotărâri aprobate în cadrul şedinţei din 3 noiembrie, Guvernul a repartizat suma care revine fiecărui judeţ din cele 500 de milioane de lei destinate finanţării lucrărilor la drumurile judeţene şi comunale.
Reamintim că prin O.U.G. nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale s-a majorat cu suma de 500 de milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale.
Alocarea pe judeţe a fondurilor a avut la bază două criterii: repartizarea direct proporţională a banilor, în funcţie de lungimea drumurilor din judeţul respectiv şi capacitatea financiară, mai exact, s-au alocat bani mai mulţi pentru judeţele cu o capacitate financiară mai redusă.
Astfel, ca urmare a repartizării fondurilor, 41 de judeţe vor primi sume cuprinse între 9 şi 14 milioane de lei.