Rezultate economice solide pentru România

Viele Euro Geldscheine
Viele Euro Geldscheine

Evoluția piețelor financiare la nivel european și internațional, precum şi modul continuu de contact cu partenerii europeni, cu instituțiile financiare internaționale și naționale este urmărită cu atenţie de Ministerul Finanțelor Publice.

Pe termen scurt, se poate remarca o volatilitate pe piețele financiare la nivel național, regional și internațional. Însă statul roman dispune de o rezerva substanțială în valută ce ar putea fi utilizată în scopul atenuării riscurilor determinate de creșterea costurilor de finanțare, oferind flexibilitatea redimensionării volumului emisiunilor de titluri de stat în perioada următoare, până la stabilizarea piețelor.

Astfel, România înregistrează rezultate economice solide:
– o creștere economică de 4,3% în primul trimestru;
– pe primele cinci luni înregistrăm o execuție bugetară echilibrată;
– datoria publică este una dintre cele mai mici din UE;
– datoria privată a cunoscut un trend puternic descendent la fel și creditul neguvernamental în valută.


Publicat

în

de către