Ridicarea restricţiilor de comercializare a porcilor vii şi a cărnii de porc pe piaţa Uniunii Europene din 2014

descărcare (2)

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că începând cu anul 2014 ar putea fi ridicate restricţiile de comercializare a porcilor vii şi a cărnii de porc pe piaţa Uniunii Europene impuse României de către Comisia Europeană.

În cadrul şedinţei petrecute la Bruxelles dintre preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, împreună cu delegaţiea de specialişti ai instituţiei şi Ladislau Miko, directorul General Adjunct al Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor (DG- SANCO), din cadrul Comisiei Europene a fost discutată tema privind restricţiile de comercializare a porcilor vii şi a cărnii de porc pe piaţa internă a Uniunii Europene şi identificarea paşilor de urmat de către România pentru ridicarea acestor restricţii.

Reamintim că România a reluat comerţul intracomunitar cu produse din carne de porc, începând din ianuarie 2012, ceea ce a permis mai multor ferme din vestul ţării, respectiv din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Bihor să intre pe piaţa comunitară.

Au fost făcute unele modificări legislative în sprijinul crescătorilor şi procesatorilor de carne de porc, fiind acordată astfel posibilitatea de valorificare a porcinelor în târgurile pentru animale sau înfiinţarea abatoarelor de capacitate mică.


Publicat

în

de către