România, pe locul al doilea în UE în funcţie de creşterea producţiei industriale

crestere-economica

Poducţia industrială din UE a scăzut cu 1,7% în iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu evoluţii negative în 15 state membre, în timp ce România a înregistrat a doua cea mai solidă rată de creştere, arată datele Eurostat.

Astfel, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Grecia -8,2%, Irlanda -7,9%, Malta -7,7% şi Suedia -6,2%, iar cele mai puternice creşteri au fost consemnate în Estonia 7,8%, România 7,3% şi Polonia 3,8%.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, producţia industrială a crescut în primele şapte luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, atât ca serie brută cât şi ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,9%, respectiv cu 6,1%.


Publicat

în

de către