România trebuie să-şi crească ritmul de absorbţie a fondurilor europene

Hahn-fara-fonduri-europeneComisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat că dacă România nu va absorbi suficiente fonduri europene îşi va crea riscuri în ceea ce priveşte economia.

„Fiind în România, trebuie să dau acest mesaj: dacă România, în perioada următoare, nu-şi accelerează ritmul de absorbţie a fondurilor europene, se vor crea riscuri privind economia României, în sensul încetinirii creşterii acesteia. Este păcat, fiindcă România este la această oră ţara care înregistrează cea mai mare creştere economică din UE. Guvernul României ştie că are tot sprijinul din partea Comisiei Europene, din partea mea personal, pentru ca fiecare proiect european care se derulează să schimbe viaţa cetăţenilor”, a spus Corina Creţu.

Creţu speră că această  campanie electorală nu va împiedica primarii să lucreze pentru implementarea unor proiecte care mai sunt şi care au ca dată finală iunie 2016.

Ea consideră că este foarte important ca şi comisar european să transmită acest semnal pentru că, dacă aceste lucrări nu se vor termina până în iunie 2016, banii se vor pierde şi e vorba de 58 de proiecte majore în ţară.


Publicat

în

,

de către