România va îndeplini anul viitor toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro

CC-Olesea

Referindu-se la aderarea la zona euro a României, preşedintele Traian Băsescu a menționat că anul viitor toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro vor fi îndeplinite de România, însă a precizat că nu e suficient, un element extrem de important fiind competitivitatea economică.

 

România a transmis Comisiei Europene noul program de convergenţă, pentru perioada 2014-2017, anunţându-i pe oficialii de la Bruxelles că angajamentul de adoptare a monedei euro „va deveni un obiectiv realizabil şi necesar” la data de 1 ianuarie 2019.

Viceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat că obiectivul de adoptare a monedei euro de la 1 ianuarie 2019 are o mare componentă politică, el considerând că este fezabil, dar şi abiţios în acelaşi timp şi reamintind că România trebuie să fie pregătită pentru a face faţă rigorilor unei pieţe unice.


Publicat

în

de către